O lume fără culoare, fără figuri şi portrete, fără pretenţii. O lume unde ambiţiile nu au graniţe şi unde visele prind contur prin dorinţă şi perseverenţă. O lume care uită de faimă şi avere şi pune pe primul plan societatea şi copiii ei. Asta încearcă să facă şi asociaţia umanitară “Vedem împreună”, o organizaţie non–profit, care are ca obiectiv principal integrarea copiilor nevăzători în învăţământul de masă, punând pe primul plan afecţiunea şi ajutorul necondiţionat.
Ittu Liviu este omul cu suflet mare, care a iniţiat organizaţia “Vedem împreună”, din dorinţa de a-i ajuta pe semenii care au dizabilităţi de vedere. Până anul trecut, a fost tehnician de catedră la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu şi acum se dedică trup şi suflet copiilor care au nevoie de sprijin. A înfiinţat, încă de la începutul acestui an, asociaţia “Vedem împreună”, ajutând tinerii să se integreze în societate şi să nu se simtă defavorizaţi. Cei care vin la centru învaţă să scrie, să socotească şi să lucreze pe laptop, precum şi diferite activităţi cultural-sportive, precum mersul pe bicicleta-tandem sau şahul.
O evoluţie în întuneric
Cu o ambiţie uluitoare, frumoasă şi deşteaptă, Alexandra este tânăra care aşteaptă astăzi răspunsul Comisiei de învăţământ. Ea a învăţat tainele societăţii, descurcându-se în prezent poate chiar mai bine decât un om care posedă toate darurile de la Dumnezeu, drept pentru care acum doreşte să urmeze cursurile Colegiului Naţional “Gheorghe Lazăr” sau ale Colegiului Naţional “Octavian Goga”. Este talentată şi poartă în suflet dorinţa de a-şi crea un viitor frumos şi de a-i face pe părinţi mândri. Alexandra nu s-a născut cu dizabilităţi de vedere. Având probleme cu spatele, suferind din naştere deficienţe locomotorii, într-un scaun cu rotile, ea a suferit o operaţie care i-a adus încă un nenoroc. În clasa a patra, a rămas fără vedere, iar, deocamdată, nu s-a depistat niciun remediu. Această aventură într-o lume fără văz a fost, la început, foarte greu de suportat. Atât Alexandra, cât şi părinţii ei, au avut parte de clipe dificile, dar peste care au trecut cu bine astăzi. De pildă, pe atunci, fata nu putea mânca singură. Când venea ora mesei, părinţii o îndemnau să mănânce. Alexandra se aşeza. Însă, unde îi era cuţitul? Unde îi era furculiţa? “Îi era foarte greu. Trebuia să mănânce, să meargă la baie. Nu putea face nimic. Depăşise problemele locomotorii, se descurca. Dar cu vederea a fost foarte greu”, mărturiseşte tatăl Alexandrei. Optimistă şi luptătoare, tânăra a reuşit să înveţe şi tainele acestei lumi, unde doar sunetul şi cuvântul sunt principalii pioni. “Se zbate să înveţe orice cât mai bine. E un copil model, poate”, adaugă cu mândrie părintele. Familia a sprijinit-o foarte mult pe fată. Printre multe sacrificii, se numără şi faptul că şi-au schimbat domiciliul. De la o locuinţă situată la etajul doi, au trecut la un apartament undeva la parter. De asemenea, părinţii au modificat structura construcţiei pentru ca fata să se poată obişnui cu spaţiul şi, astfel, să nu se rănească. “Alexandra se ghidează după paşi, după voce. Ştie exact unde se află în apartament, ştie unde e chiuveta, unde e baia. Ştie orice. Nu ştiu cum, dar a învăţat totul. Se descurcă de minune. Nu e o greutate pentru noi”, mai spune tatăl.
Poveşti pentru copii, în alfabetul Braille
Alexandra a cerut ajutorul lui Liviu încă din luna iunie. La centru, a descoperit un om cu suflet mare şi o a doua casă. Liviu a învăţat-o să citească şi să scrie cu ajutorul unui program pe calculator, care îi pronunţă literele şi îi spune cuvintele. Fata cunoaşte tastatura laptopului, aşa că îi este uşor să apese imediat un “Enter” sau să socializeze pe Messenger cu prietenii. Pe lângă asta, cea mai mare pasiune a ei este compunerea poveştilor. Alexandrei îi place să încânte copiii, publicând pentru ei până acum câteva naraţiuni, care se găsesc la Biblioteca Judeţeană “Astra”. Printre acestea, se numără “Pisica buclucaşă”, “Pisicile aristocrate” şi “Prostia omenească”, ultimele două fiind variante mai scurte ale poveştilor propriu-zise. Cărţile sunt editate în alfabetul Braille. Pentru oamenii de zi cu zi, aceste pagini par prea goale, prea incolore şi fără sens, poate. Însă, pentru nevăzători, reprezintă totul. Înseamnă, de fapt, calea spre a descoperi lumea de astăzi, lumea asta a tuturor. “Într-o zi, când nu aveam nimic de făcut, am zis să mă apuc să scriu. Azi ceva, mâine altceva. Astfel, am creat <>. Vorbesc despre animalul din titlu, căruia i-a fost furată coada de nişte şoricei”, povesteşte entuziasmată Alexandra.
Paul, elev la Colegiul Agricol “D.P.Barcianu”
Paul este un alt tânăr, care a reuşit să ajungă să urmeze cursurile Colegiului Agricol “D.P.Barcianu”. A beneficiat de ajutorul lui Liviu încă din vremea când era elev în clasa a cincea. Acum, este în clasa a noua. Învaţă, scrie, citeşte cărţi, merge la bibliotecă, se plimbă cu bicicleta şi cu scuterul. “Cine îl vede pe stradă se miră, cunoscându-i deficienţa. Sincer, şi mie mi se păreau multe lucruri imposibile la început, dar uite că se poate”, spune Liviu Ittu.
“Vedem împreună” este o asociaţie care, înainte de toate, dezvoltă încrederea în forţele proprii. Pentru asta, are nevoie şi de ajutorul oamenilor cu suflet mare. Cei care vor să sprijine această acţiune şi să le ofere copiilor o şansă la viaţă şi la integrarea în societate pot face donaţii mergând la sediul organizaţiei din strada Haţegului, nr. 10, sau în contul deschis la CEC,
RO27CECESB1430RON0832421.